Fred si Rick sunt buni prieteni si au o multime de lucruri in comun, incepand cu faptul ca amandoi sunt casatoriti de foarte multi ani si au inceput sa resimta efectele crizei sentimentale de la varsta a doua. Atunci cand sotiile lor remarca cu stupoare ca barbatii nu mai sunt interesati de placerile nevinovate pe care le ofera viata de cuplu si nu se sfiesc sa intoarca capul dupa alte femei mai tinere si mai voluptuoase decat ele, decid sa le ofere lui Fred si lui Rick o saptamana de libertate absoluta, in care sa uite ca sunt insurati si sa isi satisfaca toate poftele fara sa se teama de consecinte. Initial, cei doi prieteni au impresia ca visurile lor intime s-au transformat in realitate si sunt convinsi ca, de indata ce isi vor pune in functiune capacitatile de seductie de care dispuneau odinioara, nu va exista nicio femeie care sa nu le cada in mreje si pe care sa nu o poata vari in asternut. Situatia se complica insa in momentul in care Rick si Fred constata ca farmecul lor a palit si trucurile pe care le incearca nu mai au efect asupra tinerelor din ziua de astazi, iar nevestele lor se folosesc in egala masura de libertatea pe care le-au acordat-o lor si se implica in tot felul de activitati extramaritale.
Comentarii